Studii de caz

Nume: W. S. Mădălin

Domnul W. S. M., (persoană de etnie romă) cetăţean străin născut în România (23.12.1989) s-a prezentat în data de 13.11.2017 la Fundaţia Timişoara ’89 în calitate de persoană aflată în situaţie de criză. A venit însoţit de un asistent social de la AIDROM și a afirmat că de mic a fost adoptat de o familie din Irlanda, unde a locuit până la vârsta de 15 ani, în prezent fiind stabilit la Amsterdam; că a venit în țară după ce a identificat prin Facebook o posibilă familie din care ar fi provenit și din dorința de a-și vizita mama biologică, bolnavă și internată în spital.

Ajuns în localitatea de baștină și încercând să afle detalii despre despre fratele său și despre restul familiei, a fost bătut şi jefuit și a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, cu traumatisme prin hetero-agresiune. După externare a dat o declaraţie la poliţie în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Poliţia l-a îndreptat spre AIDROM iar de acolo a fost referit către Fundaţia Timişoara ’89. Aici a venit cu hainele murdare, rupte și pline de sânge. Fiind primit în adăpost, a primit haine curate, hrană, un pat de dormit, igienizare și WiFi să-şi contacteze familia adoptivă din Irlanda; a beneficiat de consiliere psihologică.

Trecutul lui W.S.M este plin de evenimente traumatizante. La vârsta de 15 ani, după mai multe certuri cu tatăl adoptiv, în special legate de consumul de droguri, a plecat din Irlanda. Pe fondul consumului de heroină, în urma unui jaf armat, ajunge în puşcărie. După eliberare s-a stabilit în Amsterdam unde s-a implicat într-o relație din care au rezultat 2 copii. În Olanda lucrează ca vopsitor dar nu câştigă suficient ca să-şi poată plăti o locuință de familie și să-şi poată întreţine copiii, astfel că se rezumă să-i primească în vizită de 3-4 ori pe an.

La fundație a fost găzduit o perioadă de timp până a reușit să-și contacteze sora din Olanda care i-a trimis prin Western Union bani de autobuz pentru a se putea întoarce la Amsterdam. Între timp, fundația i-a acordat sprijin material și moral, consiliere în vederea găsirii de soluții pentru o evoluție pozitivă a vieții personale, atât în relație cu familia adoptivă cât și cu copiii săi; necesitatea de a urma un tratament de dezintoxicare care sa-i aplaneze dependența.

Nume: M. Ștefan

În vârstă de 58 de ani, M.S. are o de pensie de boală și este încadrat în grad de handicap accentuat, suferind de ulcerații cronice ale membrelor inferioare, amputație falange distale mâini și picioare, insuficiență renală cronică. Persoana nu poate duce o viață independentă din cauza venitului mic și a bolilor multiple de care suferă.
M.S deține un mic apartament în care a avut loc un incendiu și a făcut imposibilă locuirea ulterioară. Deoarece condițiile de locuit sunt precare (fără electricitate, instalație sanitară, sistem de încălzire etc.) după externarea din spital M.S. a fost referit centrului social al fundației, pentru îngrijire și cazare, reglementarea actelor medicale. În urma primirii în adăpost unde i s-a acordat întreaga gamă de servicii sociale aplicate, dl M.S (care a afirmat că a fost “salvat de la moarte”) va rămâne în fundație pe toată perioada în care locuința sa va fi reamenajata și făcută funcționabilă și până când starea sa de sănătate îi va permite reluarea unui trai independent.

Nume: B. B. Maria

Data naşterii: 24.11.1981, Bacău, 36 ani; pensionară cu handicap mental B. B. Maria în vârstă de 36 ani este o persoană cu grave probleme de sănătate şi în situaţie de risc. Provine din rândul foștilor copii ai străzii (a crescut de mică pe stradă, consumând produse stupefiante) cu părinţii decedați în urma consumului excesiv de alcool. Susţine că la vârsta de 6 ani a fost urcată în tren şi lăsată singură. Ajunsă în Timişoara a beneficiat de serviciile asociaţiei Mana (casa de fete Osana) dar depăşind vârsta până la care poate beneficia de serviciile asociaţiei şi având în vedere problemele de sănătate (retard mintal) conducerea a luat decizia de a o transfera la Fundaţia Timişoara 89.

B.B.M. a fost diagnosticată cu hepatită B din anul 2012. În prezent, ca beneficiara centrului de cazare al fundației, are șansa de a trăi o şansă la o viaţă normală, reuşind să renunţe la vicii şi la viaţa de pe stradă. În plus este integrată şi într-un centru de zi specializat în persoane cu dizabilităţi. Veniturile Mariei sunt insuficiente pentru o viaţă independentă. Ea are nevoi fizice cât şi nevoi socio-afective: nevoia de înţelegere şi sprijin; nevoia de a avea lucruri proprii; de a fii în armonie cu cei din jur; nevoia de apartenenţa la un grup (merge regulat la slujbele unui biserici); nevoia de hrană, îmbrăcăminte, tratament medical, consiliere în vederea reducerii riscului de marginalizare şi excluziune socială.

Estimăm că Maria nu va fi niciodată capabilă de a duce o viață total independentă și va avea permanent nevoie de asistența socială și consiliere psihologică. Integrarea într-o comunitate socială este astfel unica soluție de existență decentă și fără risc de deces în stradă.

Nume: B. Valeriu-Leonida

Domnul B. s-a născut în 1933 la Mitnicu Mare, judeţul Caraş-Severin. De profesie artist plastic, a contribuit înainte Revoluţia din 1989 la diverse proiecte culturale, printre care etnografie la Muzeului satului din Timişoara, industria pe bază de ceramică (fiind şeful atelierului de creaţie a celei mai mari fabrici de acest gen din vestul tarii). A pierdut locuinţa pe care o deţinea fiindcă a luat parte la un accident rutier şi a fost nevoit să despăgubească victima. După 1989 a început să o ducă tot mai greu, a fost nevoit să crească doi copii fără mama lor, pe unde a putut, în condiţii greu de închipuit, căutând să le asigure o existentă normală. A fost sistematic refuzat de autorităţi în ceea ce priveşte acordarea unei locuinţe sociale. A ajuns la fundație fiind situaţie de criză, neavând unde să locuiască.

Datorită vârstei înaintate și fiind diagnosticat cu fibrilaţie atrială permanentă şi ulcer varicos la piciorul stâng, dlui B i s-au acordat toate serviciile sociale de suport cât și permisiunea de a-şi amenaja într-un colț al fundației un atelier, unde pe timp de vară poate lucrat zilnic la tablouri şi figurine, visul său fiind să le prezinte în Germania într-o expoziţie cu vânzare, iar din banii câştigaţi să-şi cumpere o rulotă pe care să o folosească ca locuinţă şi atelier.
În prezent datorită vârstei înaintate şi stării de sănătate, considerăm că beneficiarul necesită o îngrijire mai specializată astfel că facem demersuri pentru înscrierea domnului Balaş Valeriu într-un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice.